Antena 3 CNN Actualitate Alţi trei copii internaţi la Slobozia, depistaţi cu Rotavirus. Numărul cazurilor din ianuarie a ajuns la 14

Alţi trei copii internaţi la Slobozia, depistaţi cu Rotavirus. Numărul cazurilor din ianuarie a ajuns la 14

1 minut de citit Publicat la 13:44 13 Ian 2011 Modificat la 13:44 13 Ian 2011
Alţi trei copii internaţi la Slobozia, depistaţi cu Rotavirus. Numărul cazurilor din ianuarie a ajuns la 14
Foto: Intact Images
Cazurile de infecţii cu Rotavirus continuă să apară la Spitalul Judeţean din Slobozia. Alţi trei copii internaţi acolo au fost depistaţi cu acest virus. Numărul de îmbolnăviri depistate în această lună a ajuns la 14.

Potrivit reprezentanţilor spitalului din Slobozia, citaţi de Mediafax, doi bebeluşi de cinci şi şase luni au fost transportaţi, miercuri seară, la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", cu diagnosticul de infecţie cu Rotavirus.

Cel de-al treilea copil depistat cu Rotavirus, o fetiţă în de trei luni, fusese internată la începutul acestei săptămâni cu diagnosticul "pneumonie interstiţială acută".  Conform surselor citate, fetiţa va fi trimisă şi ea la Institutul "Matei Balş" după ce va fi stabilizată.

La Spitalul din Slobozia au fost înregistrate, din noiembrie 2010, 20 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti care nu au fost raportate, motiv pentru care s-a decis limitarea accesului în Secţia de pediatrie şi dezinfecţia corectă, declara, luni, consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar. 11 dintre cazuri s-au petrecut numai luna aceasta.

În urma unui control efectuat marţi dimineaţă, Geza Molnar a declarat că au existat deficienţe de raportare şi de promptitudine privind colaborarea dintre Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi Secţia de Pediatrie. Potrivit acestuia, unele măsuri, printre care decizia impunerii carantinei luată de conducerea Secţiei de Pediatrie a SJU Slobozia, au fost exagerate, în secţie neexistând un focar de infecţie intraspitalicească.

"Secţia este în condiţii bune de întreţinere, chiar dacă unele măsuri sunt exagerate. De exemplu, nu admit expresia de carantină decât pentru o anumită patologie. În afară de asta, sigur colaborarea secţiei cu direcţiunea spitalului, cu managerul spitalului şi cu conducerea administrativă a spitalului trebuie întărită. Nu putem vorbi despre un focar de infecţie intraspitalicească, pentru că în momentul de faţă acesta a fost stopat. Este o secţie bine dotată, o secţie care se poate întreţine în cazul în care se respectă toate condiţiile de igienă. Nu am controlat mâinile personalului medico-sanitar, dar, în schimb, presupun că sunt condiţiile asigurate, pentru că sunt chiuvete, apă curentă şi toate condiţiile pentru a respecta această manoperă de igienă elementară pentru oricare cadru medico-sanitar", declara Geza Molnar.


×
Etichete: spital slobozia copii
x close