ALOCAȚII 2020. Alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate anual, în raport cu indicele de inflaţie, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, ministrul Muncii, Marius Budăi.
ALOCAȚII 2020 Potrivit acestuia, măsura se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2020, cheltuielile aferente majorării alocaţiilor urmând a fi incluse în bugetul pe anul viitor.
ALOCAȚII 2020 "Săptămâna asta, în Comisia de muncă am fost prezent la o dezbatere şi am aprobat ca alocaţiile pentru copii să fie indexate anual cu rata inflaţiei, până facem alte măsuri de majorare", a afirmat Budăi.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Alocaţia de stat pentru copii este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.