Alina Naghi, soţia fostului miliardat George Naghi, povesteşte pentru prima dată de la accident cum s-a petrecut tragedia.
"ne aflam în barcă, pe Borcea, în acea nenorocită după-amiază de duminică. Plecasem de la casa de pe Dunăre şi pentru că eu stăteam foarte încordată în barcă şi mă ţineam cu braţul de marginea şalupei, George m-a îndemnat să mă relaxez şi să îmi proptesc picioarele în locul special, din faţa scaunului. Pentru că eu nu înţelegeam unde era acel loc, s-a aplecat pentru a-mi arăta"
"Ultima secvenţă pe care mi-o amintesc este a bătăii sale din picior, prin care îmi arăta cum să îmi pun piciorul în acel piedestal. A fost o clipă de neatenţie, a mişcat, fără să îşi dea seama, volanul şi barca s-a dus, cu toată viteza, în mal! Iar de acolo… nu mai vreau să-mi amintesc nimic…"
Alina Naghi a trimis o scrisoare deschisă în care povesteşte ce îşi aduce aminte din acea zi şi le mulţumeşte celor care au fost aproape familiei. George naghi şi-a pierdut viaţa în urma unui accident nautic la începutul acestei luni.