"Inclusiv săptămâna aceasta ne-a fost făcută o solicitare la care am și răspuns imediat, o solicitare prin care au fost rugați să dăm anumite informații cu privire la legislația românească, pe aspectul următor: dacă acele căi extraordinare de atac formulate de avocații lui Cătălin Cherecheș ar putea să ducă la încetarea executării hotărârii de condamnare a lui Cherecheș, conform hotărârii instanței de executare. Pot să o precizez un lucru simplu pe care îl știe orice fel de avocat din România, că simpla introducere a unei căi extraordinare de atac de către persoana condamnată nu înlătură caracterul obligatoriu și executoriu al hotărârii definitive de condamnare, e un lucru prevăzut de legislație, l-am comunicat și pe acesta instanței din Germania", spune Alina Gorghiu.
El afirmă că "fiecare condamnat care alege să plece la un moment dat din țară, încearcă prin echipa de avocați, să formuleze tot felul de apărări, care mai de care mai interesante, și luați ghilimele la cuvântul interesant, bizare, ciudate, nejustificate, dar este o manieră de a prin care încearcă să lungească șederea în Germania".
"Sunt absolut convinsă că instanța va analiza legislația din România, va analiza punctul nostru de vedere și va continua procedura de predare în România. E o procedură în curs. Face parte din cooperarea judiciară în materie penală dintre România și Germania", încheie ministrul Justiţiei.
Material susţinut de PNL