Măsura vine după ce proiectul senatorului USR Adrian Wiener, medic de profesie, a trecut marţi de Camera Deputaţilor. Proiectul se referă la limitarea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman, cu alte cuvinte, reducerea cantităţii de "grăsimi rele".
"A fost o lege destinată scăderii mortalității cardiovasculare în România prin eliminarea celui mai toxic macro-nutrient din alimentele românilor: acizii trans. Aceștia sunt în mare parte obținuți industrial și turnați cu butoaiele în alimente. Sunt ieftini, cresc termenul de valabilitate al produselor dar ucid oameni. Se estimează că 5% din mortalitatea cardio-vasculară (3500-5000 decese/an) este determinată strict de adăugarea acizilor trans în alimente iar România rămâne printre țările din UE cu cel mai mare consum de acizi trans”, spune senatorul USR, pe o reţea de socializare.
Fără "grăsimi rele", din 2021
"Iată că acum totuși Camera Deputaților a decis, ca pe final de ciclu electoral, să scoată din sertar această lege. A fost votată în unanimitate și va fi promulgată de președintele Iohanis. Este un pas uriaș spre civilizație alimentară, e un început foarte bun" a declarat Adrian Weiner.
După ce proiectul de lege a fost adoptat marţi, el ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2021. Astfel, din primăvara anului viitor, s-ar putea reduce riscul de îmbolnăvire a populaţiei prin boli cardiovasculare, având în vedere şi limitarea consumului de alimente nesănătoase.
În plus, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Sănătăţii vor efectua periodic controale pentru produsele reglementate de lege. Atunci când vor fi constatate abateri, produsele alimentare neconforme vor fi retrase din circuitului.
Ce fac "grăsimile rele" în organism
Medicii spun că acizii grași trans (AGT) sunt un tip de acizi grași nesaturați, folosiţi mult în industria alimentară, încă din anul 1950. Ei se regăsesc în special în produse semipreparate, în margarină, produse de panificație, prăjituri, biscuiți, napolitane, popcorn pentru microunde, sosuri.
Specialiştii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au atras atenţia de mai mult timp asupra acestor componente din alimente şi sunt că efectele pe care le au acizii graşi trans, aşa cum se numesc "grăsimile rele", asupra organismului nostru sunt devastatoare. În plus, ei recomandă limitarea acestor grăsimi rele la mai puțin de 1% din aportul zilnic de energie.
Consumate un timp îndelungat, aceste alimente care conţin acizi graşi trans pot conduce la boli precum obezitate, diabet zaharat, infertilitate, boli cardiovasculare sau demenţa Alzheimer.
Acuzaţii: Legea, blocată 3 ani în Parlament
Prezentul proiect de lege adoptat de Cameră ieri, 28 iulie 2020, a fost depus de senatorul USR Adrian Wiener în martie 2017 şi a fost adoptat de Senat în octombrie 2017. De atunci, legea stă blocată în Camera Deputaţilor.
"Este poate cea mai importantă iniţiativă legislativă destinată prevenţiei în România. E un pas uriaş spre civilitate alimentară, pas făcut din păcate cu mare întârziere. Mai bine de 3 ani de zile legea a fost blocată de PSD prin sertarele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților la solicitarea asociațiilor de producători. Reformularea produselor și înlocuirea acizilor trans ar fi adus costuri minimale pentru ei, dar de ce să investești câțiva bani în plus să pui ulei de palmier de exemplu și să salvezi vieți?", a spus Adrian Wiener, pe Facebook.