Temele târgului sunt adaptate cerințelor alimentației viitorului. Printre acestea se numără alimentele sustenabile, care trebuie sa țină cont de conservarea planetei și a resurselor de hrană limitate sau alimentele funcționale, care conțin compuși activi, cu rol benefic în organism.
Avansul științific al medicinei a identificat corelații între alimente și bagajul genetic individual. Nutrigenetica și nutrigenomica, abordări noi ale medicinei umane, ne permit să știm ce și cât ar trebui să mâncăm, în funcție de bagajul genetic, pentru a ne menține sănătoși.
Cercetătorii și specialiștii din industria alimentară, atât cei din mediul universitar, cât și cei care lucrează în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România, dar și din alte țări, se pot înscrie gratuit la acest eveniment.
INOVALIMENT este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Forumul Investitorilor Români și Facultatea de Stiințe și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.
Înscrierile se pot face până pe 20 noiembrie și realizează prin completarea unui formuar pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro.