Antena 3 CNN Actualitate Alfred Bulai a fost reținut. Este acuzat de folosirea abuzivă a funcției și agresiune sexuală

Alfred Bulai a fost reținut. Este acuzat de folosirea abuzivă a funcției și agresiune sexuală

R.K.
3 minute de citit Publicat la 15:48 04 Sep 2024 Modificat la 17:36 04 Sep 2024
ID274611_INQUAM_Photos_Cosmin_Enache
Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore. Foto: INQUAM Photos/ Cosmin Enache

Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de miercuri. Acest este acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Dosarul a fost deschis în urma unei anchete jurnalistice Snoop.ro în care foste şi actuale studente ale Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) l-au acuzat de hărţuire sexuală.

„Astăzi, 4 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață, 4 septembrie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziție, în Municipiul București și județul Ilfov.

Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă.

Bulai avea calitatea de suspect în dosarul deschis în urma unei anchete jurnalistice în care foste şi actuale studente ale SNSPA au povestit cum acesta le-a hărţuit sexual, cerându-le să se dezbrace. 


Măsura reţinerii are loc după ce, miercuri dimineaţă, la locuinţa lui Bulai au avut loc percheziţii, iar acesta a fost chemat la audieri.
 
Procurorii care instrumentează dosarul deschis după ce mai multe studente sau foste studente ale SNSPA l-au acuzat public pe sociologul Alfred Bulai de hărţuire sexuală au pus în executare, miercuri trei mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar. Una dintre locuinţele vizate este cea a lu Alfred Bulai, alte două fiind ale unor persoane fizice.
 
Luna trecută, anchetatorii au făcut percheziţii la trei sedii ale SNSPA.

Pe 6 august, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative i-a desfăcut contractul de muncă profesorului Alfred Bulai, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală din partea mai multor foste studente, a anunțat mați rectorul instituției, Remus Pricopie.

×
Parteneri
x close