Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID s-ar putea să fie periodic. Cum știm dacă ne-am imunizat și mai avem anticorpi

Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID s-ar putea să fie periodic. Cum știm dacă ne-am imunizat și mai avem anticorpi

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 11:47 14 Feb 2021 Modificat la 11:47 14 Feb 2021
Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID s-ar putea să fie periodic. Cum știm dacă ne-am imunizat și mai avem anticorpi
Sursa foto: Hepta

Reprezentantul României la OMS explică faptul că doi factori ar putea determina o astfel de perspectivă: fie apar tulpini noi și vaccinurile vor trebui să fie adaptate, fie răspunsul nostru imunitar căpătat în urma vaccinării va avea o durată limitată.

De ce vaccinul COVID ar putea deveni periodic

"Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale, din două motive: un motiv îl poate constitui variația antigenică, așa-numitele mutații, care pot duce la apariția unor tulpini noi și atunci ar trebui în fiecare an sau la doi ani, poate, asta e o chestiune pe care nu putem acum s-o stabilim, dar vaccinurile ar trebui să țină pasul cu aceste mutații, în cazul în care se dovedesc că nu mai sunt eficiente. Asta este prima eventualitate. 

Cea de-a doua eventualitate este legată de persistența răspunsului imun, adică dacă persistența răspunsului imun va exista un an, doi ani sau trei ani. În funcție de această persistență a răspunsului imun după vaccinare, vor exista oportunități pentru administrarea acestei doze suplimentare periodic", a declarat dr. Alexandru Rafila, potrivit digi24.ro.

Cum știm dacă ne-am imunizat și mai avem anticorpi

Întrebat cum află o persoană dacă în urma vaccinului are suficienți anticorpi, medicul spune că se fac teste, dar nu orice fel de teste, atrage atenția profesorul, care nu le recomandă pe cele rapide, ci pe cele serologice.

"În ceea ce privește testele serologice serioase care determină anticorpii, ele s-au perfecționat foarte mult. Dacă inițial erau teste care arătau tipul de anticorpi, adică cei care apar prima dată, în primă fază - se numesc imunoglobuline M (IgM) sau imunoglobuline G (IgG), fiind specifice infecției cu coronavirus, dar era un mix de anticorpi -, în momentul de față avem două elemente care contează. Primul este legat de faptul că se detectează acum anticorpii anti-Spike, adică împotriva proteinei S, chiar mai mult decât atât, sunt anticorpi neutralizanți, adică sunt exact cei care blochează porțiuni din proteina S, responsabilă de atașarea la o celulă. Și putem avea - nu avem deocamdată teste exact cantitative, adică să vedem un titlu de anticorpi, ci avem teste semi-cantitative, care arată un grad de intensitate al reacției mai degrabă decât un nivel, o cantitate, de anticorpi", a explicat Rafila.

2.415 cazuri noi de persoane cu COVID, în 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până sâmbătă, 13 februarie, 19.325 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.915. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

×
Etichete: vaccin COVID-19
x close