Acest lucru înseamnă că în acest an nu se va renunţa la purtarea măştii de protecţie, a precizat medicul.
Rafila: Cu siguranță în acest an vom purta mască
"Renunțarea la mască va fi o decizie tehnică, până la urmă. Adică, renunțarea la mască se va baza pe studii științifice, realizate de organisme internaționale, cum ar fi Centrul european de control al bolilor, va exista o poziție a UE, care să țină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru și de situația de la nivelul UE.
Eu nu pot să dau un termen, când se va renunța la mască, dar cu siguranță, dacă acest obiectiv al unei acoperiri vaccinale de 70% va fi realizat, cu siguranță utilizarea măștii va intra în discuția specialiștilor și vor exista recomandări care în funcție de fiecare stat vor fi adoptate", a spus Alexandru Rafila.
"Cu siguranță însă în acest an vom purta mască", a adăugat Rafila.
Întrebat de jurnaliști dacă este de acord cu părerea altor specialiști, care spun că masca va fi obligatorie încă doi ani, Alexandru Rafila a spus că aceste decizii vor fi luate în baza unor studii, dar că anul acesta cu siguranță masca va fi obligatorie.
Rafila: Nu îmi plac aceste predicții bazate mai degrabă pe ceea ce credem decât pe studii
"Nu îmi plac aceste predicții care sunt bazate mai degrabă pe ceea ce credem noi decât pe studii.
Pe măsură ce imunizarea populației din UE se va realiza se vor realiza și studii care să recomande prelungirea utilizării măștii sau o scurtare a intervalului de utilizare. Cu siguranță însă în acest an vom purta mască", a mai spus deputatul PSD.