"Cred că lucrul cel mai important pe care putem să îl oferim oamenilor din România cu ocazia acestei Zile mondiale Sănătății este un lucru care se întâmplă de doi ani de zile. Lucrurile s-au accelerat - transformăm proiectele pe hârtie în construcții. Ăsta e de fapt lucrul cel mai important, palpabil, pe care poate să îl sesizeze toată lumea, pentru că accesul la servicii de sănătate e condiționat de două elemente importante - să existe o infrastructură fizică care să fie adaptată vremurilor noastre și o structură de personal medical care să poată să ofere acele servicii”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
Ministrul a afirmat că există varianta elaborării de normative, inclusiv de personal, care să poată să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate.
"Domnul prim-ministru a spus un lucru extrem de important, apropos de faptul că sunt câteva spitale, câteva zeci de spitale în România care rezolvă cele mai complicate cazuri medicale, care au nevoie de resurse suplimentare, inclusiv de resurse umane suplimentare şi ne gândim foarte serios la elaborarea unor normative, inclusiv de personal, care să poată să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate în aceste instituţii de top, fără a neglija, cu siguranţă, şi celelalte tipuri de activităţi medicale care se desfăşoară la nivelul oraşelor din România, dar şi la nivelul medicinii din mediul rural", a mai adăugat ministrul Sănătății.
De asemenea, el afirmă că Banca Mondială va sprijini finalizarea celor trei centre de mari arși, notează Mediafax.
"Am avut o mare oportunitate, nu pot să nu vă spun, am fost la Washington cu secretarul de stat Rogobete și am primit sprijin din partea Băncii Mondiale ca continuăm și să finalizăm atât proiectele pentru cele trei centre de mari arși, cât și pentru dotarea serviciilor de terapie intensivă, un domeniu foarte sensibil.
Institutul Clinic Fundeni nu numai că merita, trebuia să aibă o casă nouă. O va avea cu siguranţă. Noi suntem foarte determinaţi să sprijinim acest lucru împreună, bineînţeles, cu tot Guvernul României şi aş spune că acest termen de 48 de luni, care este pentru realizarea spitalelor regionale, va fi şi termenul în care noul Institut Fundeni va putea să-şi primească pacienţii", a încheiat Alexandru Rafila.
Material susţinut de PSD