Antena 3 CNN Actualitate Un nou val COVID, în ciuda faptului că majoritatea populației este vaccinată. Explicația lui Alexandru Rafila

Un nou val COVID, în ciuda faptului că majoritatea populației este vaccinată. Explicația lui Alexandru Rafila

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:22 05 Iul 2022 Modificat la 15:22 05 Iul 2022
alexandru rafila
Sursa foto: Antena 3

”Vaccinarea rămâne o soluție pentru persoanele vulnerabile. Există această recomandare de administrare a dozei booster, doza a treia sau doza a patra pentru persoane din categoriile vulnerabile, care în felul acesta sunt protejate împotriva unor forme foarte grave, care ar putea să le pună viața în pericol, însă noi ce așteptăm este să avem un vaccin adaptat variantei circulante.

E o mare diferenţă între rezultatele de la studiile clinice inițiale, care arătau că vaccinul oprește transmiterea, şi situația actuală în care, practic, persoanele care sunt vaccinate sau care au trecut prin boală nu mai sunt protejate împotriva infectării cu această subvariantă BA.5 a Omicron”, explică Alexandru Rafila. 

Ministrul spune însă că, din toamnă, speră ca România să primească un vaccin adaptat noilor variante. 

”În stocuri avem pe opt milioane de doze de vaccin, sunt și la medicii de familie, pentru că vaccinarea în acest moment a trecut la medicii de familie începând cu data de 1 iulie. Așteptăm, cum vă spuneam, în luna septembrie să primim o variantă adaptată a vaccinului, cel puțin după ceea ce știu eu, din promisiunile producătorilor, care au rezultat în urma discuției cu Comisia Europeană, cea care a încheiat contractele pentru achiziția de vaccinuri în numele statelor membre”, a mai spus Alexandru Rafila, potrivit DCNews

Anunțul ministrului Alexandru Rafila despre noi restricții! Ce se va întâmpla din toamnă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că numărul persoanelor infectate cu SARS CoV-2 a crescut cu 80%, potrivit ultimei raportări. Acesta a vorbit și despre eventuale restricții care ar putea fi aplicate în România în contextul unui nou val.

”Sigur că există o cauză (pentru această creștere, n.red.) ea este generată de faptul că în momentul de față, în Europa circulă o subvariantă Omicron cu un grad mare de transmisibilitate şi, mai mult, protecția oferită de vaccin sau chiar trecerea prin boală nu mai este eficientă și am înregistrat un număr apreciabil de cazuri de reinfecție în ultimele 90 de zile. Din cele 7.700 de cazuri raportate ieri, circa 1.300 erau cazuri care mai trecuseră o dată prin boală în ultimele 90 de zile, deci este clar că imunitatea este de slabă calitate în fața acestei variante, care, din fericire, produce îmbolnăviri care nu sunt foarte grave. Aţi remarcat şi dumneavoastră un număr relativ mic de persoane internate în secţiile de terapie intensivă, un număr mic de decese şi sperăm ca lucrurile să nu evolueze îngrijorător din acest punct de vedere”, a declarat Alexandru Rafila potrivit DCNews

Ce se va întâmpla din toamnă

Cât despre restricții, ministrul Sănătății speră că nu se va ajunge la astfel de scenarii.  

”Eu nu aș vrea să mergem cu scenarii de genul acesta, legate de restricții. Prefer să informez populația, să le ofer acces la investigații și tratament, iar măsurile de protecție individuală să devină obișnuite pentru marea majoritate a concetățenilor noștri. Nu cred că în momentul de față România poate să suporte o nouă introducere a unor restricții care să afecteze viața economică și socială. Gradul de suportabilitate a acestor restricții cred că a fost atins în trecut, când poate nu au fost luate măsurile cele mai potrivite din punct de vedere medical, dar mă rog. Nu are rost, asta este istorie. Important este că prefer să încercăm o campanie de informare, de educare a populației care să aibă un rezultat similar, dacă vreţi, sau chiar superior rezultatului obținut în urma introducerii unor restricții”, a mai spus Alexandru Rafila. 

×
TOP articole
x close