Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Rafila, audiat în Comisia parlamentară de anchetă pentru achizițiile făcute în pandemie

Alexandru Rafila, audiat în Comisia parlamentară de anchetă pentru achizițiile făcute în pandemie

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 14:36 29 Mar 2023 Modificat la 14:36 29 Mar 2023
alexandru rafila audiat achizitii pandemie
Alexandru Rafila, audiat în Comisia parlamentară de anchetă pentru achizițiile făcute în pandemie Sursa foto: Hepta

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a mers astăzi la ședința Comisiei parlamentare de anchetă pentru a da explicații privind achizițiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgență și de alertă pe teritoriul României.

Declarațiile pe care Rafila le-a dat au făcut referire atât la achiziția de vaccinuri, cât și la achizițiile pe care foștii miniștri ai Sănătății dinaintea sa le-au făcut în perioada pandemiei Covid-19.

Acesta a precizat că în ultimele trei săptămâni au fost negocieri cu Comisia Europeană pentru ca România să nu mai facă acele achiziții de vaccinuri despre care CE spunea că ar trebui să fie achiziționate de toate statele membre UE.

Prin urmare, în acest moment sunt suficiente doze de vaccin în depozite și nu ar mai fi nevoie de alte doze de vaccin în plus, spunea ministrul Sănătății.

Citește și: Fostul premier Ludovic Orban, audiat la DNA în dosarul achiziţiilor din pandemie

Pe de altă parte, Alexandru Rafila a mai spus că inclusiv miniștrii dinaintea sa, făcând referire aici la Vlad Voiculescu, dar și la Ioana Mihăilă, ar trebui audiați în această Comisie de anchetă pentru a da explicații cu privire la memorandumurile, pe care aceștia le-au semnat în perioada pandemiei, privind achiziția de vaccinuri, dar și achiziția de medicamente antivirale care s-a făcut în acea perioadă.

Rafila a mai declarat și faptul că, în acest moment, Ministerul Sănătății face achiziții pentru instituțiile spitalicești, echipamente pentru spitale, dar și medicamente anti-virale și că nu ar mai fi nevoie în prezent de achiziția de vaccinuri.

×
Etichete: Alexandru Rafila
x close