Alexandru Cumpănașu a prezentat, în exclusivitate pentru Antena 3, noi detalii despre cum ar fi fost găsită în Italia Luiza Melencu.
Anterior, vineri seară, Alexandru Cumpănașu a anunțat că Luiza ar fi fost identificată de investigatori angajați de familia Melencu. De altfel, mama și bunicul fetei ar fi confirmat că fata din filmarea pe care au văzut-o prin intermediul unui apel video ar semăna cu Luiza.
Alexandru Cumpănașu a povestit că inițial a primit informații că Luiza Melencu s-ar fi aflat într-o parcare.
"În momentul în care am ajuns acolo nu am găsit-o, din păcate și am stat două zile, nopți întregi, încercând să vedem ce se întâmplă în acea parcare. (...) Era în zona unui port. De acolo, din păcate a fost mutată. Nu am dormit, a fost pur și simplu o nebunie întreagă.
Asta s-a întâmplat ieri (joi, n.r.). Am venit înapoi în țară și practic în cursul zilei de astăzi am făcut rost și de filmuleț - pozele le aveam deja. În momentul în care am făcut rost și de filmuleț am zis că este de datoria mea să întreb și familia cu privire la veridicitatea informației.
Eu am avut mari dubii. Acei investigatori au vorbit cu Luiza", a spus Cumpănașu.
Alexandru Cumpănașu a explicat cum a decurs dialogul investigatorilor cu fata despre care ei cred că este Luiza.
"În acel filmuleț este un dialog în care este întrebată care este tariful și alte chestiuni, dar nu știu cât de relevant este acest aspect. Nu dialogul este important - este unul firesc între investigator și o persoană care nu știe despre ce este vorba. Am observat acele asemănări cu Luiza - pe filmuleț se văd mult mai bine. Am observat că erau și doi interlopi care erau înarmați.
N-au întrebat-o dacă e Luiza. Au luat-o pe departe - de unde ești, când ai venit, hai cu noi. Și ea a spus că nu are voie cu români", a mai dezvăluit Cumpănașu, în interviul exclusiv difuzat la Exces de putere.
Citește și: Prima imagine care arată că Luiza Melencu ar fi în viață - FOTO