Antena 3 CNN Actualitate Alertă! Se închid din nou restaurantele în mai multe localități din România

Alertă! Se închid din nou restaurantele în mai multe localități din România

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 16:15 29 Sep 2020 Modificat la 16:15 29 Sep 2020
o_1ejcun1se1pru1tqbs3619pd1ov5b.jpg
Sursa foto: Hepta

Decizia a fost luată de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, care a decis să restricționeze și, în unele cazuri, să mențină restricțiile privind desfășurarea unor activități comerciale în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV 2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 locuitori.

De când intră în vigoare noile restricţii

„Restricția intră în vigoare începând de marți și se aplică pentru următoarele activități comerciale: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, a restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Hunedoara, citați de Mediafax.

Care sunt localităţile afectate de noile măsuri

Cele 12 localităţi sunt: Petroşani, Băieşti (comuna Pui), Câmpu lui Neag (Uricani), Dâncu Mic (comuna Mărtineşti), Fintoag (comuna Lăpugiu de Jos), Galaţi (comuna Pui), Livadia (comuna Baru), Mihăileni (comuna Buceş), Obârşa (comuna Tomeşti), Pricaz (comuna Turdaş), Subcetate (comuna Sântămărie Orlea), comuna Toteşti. 

De la începutul pandemiei, Hunedoara a înregistrat un număr de 2280 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care  1572 de vindecări şi 155 de decese. În acest moment în judeţ sunt active 553 de cazuri, din care 23 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

×
Etichete: Hunedoara SARS-CoV-2
x close