Antena 3 CNN Actualitate Alertă meteorologică! Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România în această seară. ANM: ”Val de ploi, vijelii și grindină!”

Alertă meteorologică! Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România în această seară. ANM: ”Val de ploi, vijelii și grindină!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:05 20 Mai 2024 Modificat la 11:05 20 Mai 2024

Meteorologii anunță val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. Iar în următoarea perioadă vom avea temperaturi de vară, dar cu fenomene extreme, exceptând zonele sudice, unde temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru data din calendar. 

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în următoarea perioadă prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torențial şi descărcări electrice în Oltenia, Banat şi în Crișana, local în Transilvania şi Maramureș şi izolat în celelalte regiuni.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă în general de 15...20 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp şi vor fi condiții de grindină. 

Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului şi în zona Carpaților Meridionali, unde va atinge viteze în general de peste 60...70 km/h.

Vremea în săptămâna 20-27 mai 2024

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în regiunile sud-estice, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi excedentar mai ales în jumătatea de vest.

Vremea în săptămâna 27 mai - 3 iunie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de mediile multianuale în toată țara.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Vremea în săptămâna 3-10 iunie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în majoritatea regiunilor.

Vremea în săptămâna 10-17 iunie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele multianuale în regiunile sudice și estice și vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei în rest.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar îndeosebi în sudul și sud-estul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această perioadă în restul țării.

×
x close