Potrivit ANM, în Făgăraș și Bucegi, la peste 1800 m, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici sau medii, prin ruperea plăcilor de vânt sau în zonele adăpostite cu acumulări mai importante de zăpadă, îndeosebi pe pantele mai înclinate.
Sub 1800 m, pe fondul temperaturilor ridicate și al precipitațiilor lichide din zilele următoare, există un risc spontan de declanșare al unor avalanșe de dimensiuni mici. Riscul de producere a avalanșelor este însemnat în Făgăraș și Bucegi.
Meteorologii avertizează că un risc moderat de producere a avalanșelor este și în Munții Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu, Iezer și Călimani-Bistriței-Ceahlău:
"La supraîncărcări se pot declanşa avalanşe de mici dimensiuni, îndeosebi în zonele adăpostite cu acumulări mai importante de zăpadă sau prin ruperea plăcilor de vânt de la peste 1800 m, iar în cazuri izolate se pot semnala curgeri și avalanșe de topire în etajul altitudinal 1500-1800 m, pe pantele mai înclinate” informează ANM.
Anunţul este valabil de sâmbătă, de la ora 20.00, până luni, la ora 20.00.
Meteorologii anunță pentru zonele de munte vânt puternic la altitudini mari și ninsori moderate cantitativ în zona înaltă din Carpaţii Meridionali.
Prognoza meteo ianuarie 2021. Vreme atipică pentru prima lună din an
Prima lună din anul 2021 va fi una caldă, cu temperaturi în general peste mediile normale ale perioadei în următoarele patru săptămâni.
Abia din luna februarie, temperaturile vor fi în limitele perioadei.
În ce priveşte, precipitaţiile, acestea vor fi excedentare în toată țara, pe tot parcrusul lunii, după cum arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).