Doi deţinuţi din Centrul de detenţie Buziaş au evadat miercuri după amiază de la punctul de lucru, informează un comunicat al Penitenciarului Timişoara, remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, unul dintre cei doi a fost condamnat la 1 an şi opt luni pentru furt, iar celălalt - 7 ani, pentru omor.
''Miercuri, în jurul orei 17,00, s-a constatat că deţinuţii Gavril Bogdan şi Iulko Zoltan au părăsit punctul de lucru din cadrul secţiei exterioare Buziaş, unde prestau activităţi lucrative fără supraveghere. În vederea capturării deţinuţilor, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv blocarea căilor de acces pe posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Timişoara, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Timiş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş şi Poliţia de Frontieră'' se precizează în comunicat.
Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
Cei care-i pot identifica sau care deţin informaţii despre evadaţi sunt invitaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să contacteze Penitenciarul Timişoara, la telefon 0256.20.00.30.
Gavril Bogdan, de 25 de ani, cu domiciliul în localitatea sibiană Şeica Mare, are înălţimea de 1,71 m, ochi căprui, păr şaten închis, constituţie atletică şi purta pantalon de trening gri cu verde.
Iulko Zotlan, de 36 de ani, din comuna arădeană Peregu Mare, are înălţimea de 1,72 m, ochi albaştri, păr şaten, constituţie atletică şi tatuaje pe braţe. Purta pantalon de culoare crem şi tricou roşu.