Alertă de incendiu în Portul Constanta. Şase migranţi ilegali, proveniţi din Algeria s-au intoxicat după ce o saltea a luat foc.
Alarma a fost data de echipajul unei nave panameze care trebuia să ajungă în China.
Potrivit gărzii de coastă, după ce nava a intrat în țara noastră, punctul de trecere a frontierei din Constanța a fost informat că la bordul vasului se află șase pasageri fără documente de călătorie. Din cauză că nu au fost lăsați să coboare la țărm, echipajul i-a închis în una din cabinele navei.
Din disperare, unul dintre ei a incendiat o saltea. Alerta a fost dată în jurul orei 11, iar în scurt timp mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului.
Incendiul era deja stins de marinari. Doar dintre ei au fost intoxicați cu fum și au fost transportați la spital în Constanța.
În urma incidentului, comandantul a primit o amendă de 48.000 de lei.