Antena 3 CNN Actualitate Alertă de la meteorologi. Ploi şi vânt puternic în sudul şi estul ţării până marţi dimineaţă

Alertă de la meteorologi. Ploi şi vânt puternic în sudul şi estul ţării până marţi dimineaţă

<1 minut de citit Publicat la 13:50 12 Mar 2017 Modificat la 13:50 12 Mar 2017
o_1bb15lrhs1l1f1okl19g4cqe6a8.jpg
foto: Pixabay.com

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi şi vânt puternic pentru sudul şi estul ţării, valabilă de duminică de la prânz până marţi dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 martie, ora 13:00 - 14 martie, ora 9:00, va ploua temporar, îndeosebi în sudul şi estul ţării. În după-amiaza zilei de duminică şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (12/13 martie), ploile se vor semnala pe arii mai extinse în sud-vest şi nord-est, apoi îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 10 - 15 l/mp şi izolat 20 - 25 l/mp.

La munte vor predomina ninsorile, iar vântul va avea unele intensificări pe creste, spulberând zăpada, în timp ce în nordul Moldovei, trecător, vor mai fi precipitaţii mixte. Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, cu rafale de 50 - 65 km/h.

În funcţie de evoluţia meteorologică, ANM va actualiza această informare.

×
Etichete: prognoza meteo
x close