O informare meteo este în vigoare de joi, ora 14.00, până vineri seara, care anunță ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara.
Din a doua parte a zilei de joi în sud-vest, centru, nord-est și la munte, iar în noaptea de joi spre vineri și pe parcursul zilei de vineri, îndeosebi în jumătatea de est a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, joi, în zona Carpaţilor Orientali, în nord-est şi local în Carpaţii Meridionali, precum şi în centru şi sud-vest.
Ploi torențiale, vijelii și grindină
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi însemnate în special în intervale scurte de timp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat.
Potrivit ANM, temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 35 de grade. În orele amiezii disconfortul termic se va menţine accentuat în sud-est.