Alertă de grad zero pe aeroporturile Băneasa şi Otopeni din Capitală. Potrivit unor surse, alerta are legătură cu ameninţarea lansată recent de Moqtada al Sadr, unul dintre liderii religioşi foarte influenţi în Bagdad.
Moqtada al Sadr a îndemnat la luptă împotriva celor care au cotropit Irakul.
România fiind una dintre ţările care participă cu trupe în Irak, autorităţile au luat în serios ameninţările şi au luat măsurile care se impun.
Măsurile speciale de pe aeroporturile din Bucureşti nu au fost făcute publice de autorităţi, dar sursele care au dezvăluit informaţia precizează că este vorba de o verificare mult mai amănunţită a pasagerilor care au legătură cu Irakul.
Antena 3