ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Numărul românilor care au votat în străinătate în primul tur al alegerilor prezidențiale a depășit, duminică dimineață, pragul de 300.000, potrivit datelor Biroului Electoral Central.
La ora 08.11, 300.405 de alegători din diaspora votaseră în primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC).
Votul în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate a început vineri, 8 noiembrie, iar cetăţenii români din străinătate pot în continuare să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin duminică, în intervalul 7.00-21.00 (ore locale).
Cetăţenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secţiilor de votare pe site-ul oficial al MAE: http://www.mae.ro/maps/4083.