Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Ce riscă persoanele care fraudează alegerile

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Ce riscă persoanele care fraudează alegerile

2 minute de citit Publicat la 09:47 26 Mai 2019 Modificat la 09:47 26 Mai 2019
o_1dbpea0os78216is9fpul3s7e8.jpg
foto: Facebook/ Jandarmeria Romana

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Legea prevede sancțiuni aspre pentru încălcarea normelor care reglementează procesul votării. Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda electorală sau violarea confidențialității votului.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Fraudă electorală este considerată fapta persoanei care votează fără a avea acest drept, care votează de mai multe ori sau care introduce în urnă  mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător.  utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals. Persoanele care asistă la săvârşirea unei astfel de fapte, trebuie să sesizeze de urgenţă primul echipaj de poliţie, inclusiv la 112, sau să intre în prima secţie de poliţie şi să redacteze o plângere (dacă este vătămată de infracţiune) sau un denunţ (când cunoaşte despre o infracţiune). Plângerea şi denunţul se fac în scris şi verbal.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a mobilizat, duminică, peste 50.000 de angajaţi pentru asigurarea unui proces electoral fără incidente.

"Pentru protecţia secţiilor de votare şi menţinerea ordinii publice în zona secţiilor de vot au fost mobilizaţi aproximativ 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi colegi de la alte structuri. Acestora li se adaugă 8.600 de angajaţi ai MAI care menţin ordinea publică la nivel naţional şi 8.700 pregătiţi pentru constituirea echipelor operative care vor soluţiona sesizările de incidente electorale şi pentru constituirea rezervelor de intervenţie. La finalul votului, efectivele MAI vor asigura protecţia transportului dosarelor întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Aceasta a amintit că sâmbătă, pentru a preveni situaţiile de risc pentru cetăţeni, pompierii au verificat în scop preventiv secţiile de vot şi i-au instruit pe membrii birourilor electorale cu privire la modalităţile practice de evacuare a persoanelor, precum şi a materialelor şi documentelor specifice procesului electoral.

"Efectivele MAI care, pe parcursul nopţii, au asigurat paza celor 18.730 de secţii de votare le-au predat cu sigiliile intacte, în această dimineaţă, la ora 6,00, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot. Secţiile de votare din ţară au fost deschise la ora 7,00 şi procesul de vot a început fără probleme", a spus Dajbog.

Ea a precizat că, tot sâmbătă, MAI a sesizat Biroul Electoral Central cu privire la anumite situaţii care ar putea apărea pe parcursul desfăşurării votului şi care impun un mod unitar de consemnare în procesele verbale privind rezultatele votării, respectiv părăsirea secţiei cu buletinul de vot, lăsarea buletinului de vot în cabină sau neintroducerea de către alegători în urnele de vot a buletinelor primite.

"Acest tip de acţiuni, care constituie încălcări ale legii, ar putea afecta cheile de control utilizate pentru înregistrarea proceselor verbale privind rezultatele votării, sens în care Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Biroului Electoral Central să analizeze şi să stabilească o procedură unitară de urmat. Prin răspunsul primit în această dimineaţă, Biroul Electoral Central nu a apreciat necesară adoptarea unei circulare în sensul aspectelor sesizate", a adăugat Monica Dajbog.

×
x close