Mircea T., de 28 de ani, a solicitat ajutor, prin intermediul Serviciului Unic pentru Apeluri de Urgenţă ?112?, la faţa locului fiind trimisă de urgenţă o patrulă formată din trei jandarmi, specialişti în acţiuni de căutare-salvare. Acestora li s-au alăturat şi salvamontişti din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Alba.
Intervenţia a fost îngreunată de terenul accidentat, zăpada abundentă şi frigul pătrunzător, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, căpitan Ovidiu Jurcoveţ.
Deoarece tânărul prezenta o fractură deschisă la picior, au fost luate, la faţa locului, măsuri de prim-ajutor destinate stabilizării şi pregătirii acestuia pentru transport.
De la baza pârtiei de la Vârtop, cei doi tineri din Satu Mare au fost preluaţi de către Serviciul de Ambulanţă Câmpeni şi transportaţi la spital pentru continuarea investigaţiilor medicale.
Agerpres