Marea Britanie are mai puțini medici raportat la numărul de locuitori decât orice altă țară din Uniunea Europeană, cu excepția Sloveniei, României, Poloniei și a Irlandei, potrivit unui raport internațional citat miercuri de cotidianul The Telegraph.
Lideri ai unor asociații ale medicilor britanici atrag atenția că deficitul în domeniu pune viețile în pericol și exercită o "presiune incredibilă" asupra serviciilor.
Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care reprezintă națiunile dezvoltate ale lumii, arată că Marea Britanie are mai puțini medici pe locuitor decât media europeană.
Cu doar 2,8 medici la o mie de locuitori, menționează documentul, Marea Britanie se află sub media europeană de 3,4 și sub nivelul altor țări mari din UE, cum sunt Franța, Germania, Spania și Italia.
Dezechilibrele se mențin în ciuda eforturilor depuse de Marea Britanie în ultimii ani pentru a recruta mai mulți medici.
Statisticile arată că Marea Britanie are mai puțini medici la o mie de locuitori decât unele țări foste comuniste, cum ar fi Lituania și Republica Cehă.