Antena 3 CNN Actualitate Alarmă falsă cu bombă la staţia de metrou Unirii

Alarmă falsă cu bombă la staţia de metrou Unirii

<1 minut de citit Publicat la 12:27 18 Iul 2008 Modificat la 12:27 18 Iul 2008
Alarmă falsă cu bombă la staţia de metrou Unirii
Staţia de metrou Piaţa Unirii 2 din Bucureşti a fost închisă vineri mai bine de jumătate de oră din cauza unei alarme cu bombă. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a spus că a fost primit un apel telefonic de pe o cartelă preplătită în care se anunţa existenţa unui dispozitiv exploziv la metrou. Ciocan a spus că staţia de metrou Unirii a fost evacuată fără incidente, specialiştii pirotehnişti făcând verificări la faţa locului.

După mai bine de jumătate de oră de la închiderea staţiei de metrou, s-a luat măsura redeschiderii, trenurile circulând la această oră normal în zonă. Alarma cu bombă s-a dovedit a fi falsă, poliţiştii urmând să facă cercetări pentru a-l descoperi pe autorul alarmei false.

În ultima perioadă, au fost mai multe alarme cu bombă în Bucureşti, toate dovedindu-se a fi false. Cei responsabili pentru alarmele false riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani, iar dacă sunt copiii, amenzile plătite de părinţi vor fi consistente.

Antena 3

×
x close