Acum 76 de ani, la 7 mai 1945, Germania nazistă capitula la Reims.
Documentul care acoperea capitularea tuturor forțelor germane și care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial a fost semnat în fața generalului american - și viitor președinte - Eisenhower.
La ceremonia semnării capitulării Germaniei au mai luat parte delegații din partea Marii Britanii, Franței și Uniunii Sovietice. La miezul nopții dintre 8 și 9 mai războiul era terminat, iar capitularea Germaniei era totală.
La dorinţa expresă a lui Stalin, în noaptea de 8 spre 9 mai 1945, procesul de capitulare a Germaniei a fost reluat în cartierul general al armatei sovietice din Belin-Karlhorst.
Stalin şi-a dorit propriul moment de glorie
Motiv pentru care capitularea totală a Germaniei nu a intrat în vigoare, în mod juridic, decât pe 9 mai, dată reținută de sovietici, și după ei, de ruși.
O diferența aparent neînsemnată, dar care a fost numai primul pas dintr-o derivă rapidă în urmă căreia aliații din timpul războiului au devenit, foarte curând, dușmani.
O nouă eră începea pe ruinele uneia care adusese deja lacrimi necontenite.
Cel de Al Doilea Război Mondial a început în data de 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă
În cei șase ani de lupte și-au pierdut viața, conform unor estimări, între 60 și 70 de milioane de persoane, aproximativ 3% din populația lumii. Marea majoritate a celor care au murit erau civili, fie ei în lagăre sau în timpul luptelor și bombardamentelor.
Germania a apelat la războiul fulger (blitzkrieg) pentru a cuceri Țările de Jos, Belgia și Franța în primele luni ale războiului și a forțat peste 300.000 de trupe britanice și aliate să părăsească Europa continentală din Dunkirk.
În iunie 1941, Adolf Hitler încalcă pactul său de neagresiune cu Uniunea Sovietică și lansează Operațiunea Barbarossa, care a adus trupele naziste la porțile Moscovei.
Intrarea Statelor Unite în război a venit ca urmare a atacului de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, operațiunea Hawaii, așa cum a numit Statul Major japonez.
Atunci când SUA și-a adus trupele în Europa, vechiul continent era deja ocupat în mare parte de naziști și aliații lor, printre care se număra și România.
După bombardarea Dresdei și a altor orașe germane care au dus la pierderea vieților a zeci de mii de civili, Aliații occidentali au traversat Rinul și înaintat spre est, spre Berlin.
Pe măsură ce se apropiau de capitală, trupele aliate au descoperit urmele Holocaustului în timp ce eliberau lagăre de concentrare.
Cu ambele fronturi prăbușindu-se și apropiindu-se de o înfrângere inevitabilă, Hitler s-a sinucis în buncărul său, la 30 aprilie 1945.
Succesorul lui Hitler, Marele Amiral Karl Dönitz, a început negocierile de pace și, la 7 mai, l-a autorizat generalul Alfred Jodl să semneze o predare necondiționată a tuturor forțelor germane.
Cu toate acestea, Stalin a refuzat să accepte capitularea semnată la sediul generalului american Dwight D. Eisenhower din Reims, Franța și i-a obligat pe germani să semneze un altul în ziua următoare, după ce sovieticii au ocupat Berlinul.
În data de 22 iunie 1941, România intra în Cel de-al Doilea Război Mondial
Armata română declanșa ofensiva contra Uniunii Sovietice, pentru a recupera Basarabia și Bucovina de Nord, teritoriile românești cotropite de ruși cu un an mai devreme.
Ofensiva armatei române a fost coordonată cu cea declanșată de armata germană în cadrul Operațiunii Barbarossa.
Decizia intrării României în Cel de-al Doilea Război Mondial i-a aparținut integral lui Ion Antonescu.
Acesta devenise, din toamna anului 1940, conducătorul absolut al României cu promisiunea că va reface statul român, ale cărui temelii fuseseră zguduite de regimul autoritar instituit de Regele Carol al II-lea și de cedările teritoriale din anul 1940, când România pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Transilvania de Nord și Cadrilaterul.
Regele Mihai I și Regina Mamă Elena au aflat de la BBC despre intrarea României în război.
La început, acest război a avut parte de un sprijin aproape unanim, deoarece românii doreau recuperarea teritoriilor cotropite de Rusia Sovietică.
Ofensiva românească a avut succes, iar în vara anului 1941 armata română eliberase în întregime pământul românesc.
Încercările României de a ieşi din alianţa cu Hitler au început la finalul lui 1942, dar au devenit insistente în 1943.
Negocierile fuseseră iniţiate de anturajul regelui Mihai şi al politicienilor democraţi, în frunte cu Iuliu Maniu, dar se desfăşurau chiar prin intermediul ministerului de Externe, mai mult sau mai puţin cunoscute de Mihai Antonescu, ministrul de externe în guvernul mareşalului Ion Antonescu.
În primăvara lui 1944, în jurul Regelui Mihai gravitau toate forţele politice şi militare pregătite să rupă România de Berlinul nazist.
În momentul în care de la Cairo, a venit răspunsul anglo-americanilor că România nu va pierde nici Transilvania de Nord, nici Basarabia, Mihai I şi anturajul său s-au declarat pregătiţi să acţioneze.
În seara de 23 august 1944, după arestarea mareşalului Ion Antonescu care a refuzat şi în al 12 ceas să îl părăsească pe Hitler, guvernarea a fost preluată de generalul Sănătescu.
După încheierea războilului, Germanii s-au aflat în fața așa-numitei "ore zero" – lupta pentru supraviețuire în perioada imediat după război.
Energia rămasă a fost investită în reconstrucție. Un efort aproape imposibil fără ajutorul femeilor, așa-numitele femei ale ruinelor (Trümmerfrauen), devenite legendare.
Germanii au de îndepărtat și ruinele trecutului. Uitarea, alungarea autoînvinovățirii pentru război. Contează doar prezentul. Pentru mai mult decât clipa de față nu există destulă voință, forță, distanță.
