Antena 3 CNN Actualitate Ajutor șocant de la Guvern pentru cea mai mare mafie. Vestea care îi va bucura pe cei care au distrus România

Ajutor șocant de la Guvern pentru cea mai mare mafie. Vestea care îi va bucura pe cei care au distrus România

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:52 23 Aug 2017 Modificat la 23:52 23 Aug 2017
o_1bo8dr1031d106fk1gl816obc4p8.jpg
Foto: gov.ro

Un ordin emis de Ministerul Mediului este pe cale să ajute mafia lemnului. 

Este vorba despre o autorizație de mediu pentru exploatări forestiere, atât pentru ariile protejate, cât și pentru celelalte păduri din România, care a fost anulată.

Gabriel Păun, de la Asociația Agent Green, a spus miercuri, la Antena 3, că juriștii asociației susțin că ordinul este ilegal, motiv pentru care ei sunt pregătiți să atace ordinul în instanță.

În replică, ministrul Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că ordinul de ministru ” a venit tocmai ca să pună la punct niște lucruri”.

”Lucrul acesta nu a fost făcut de mine. S-au consultat cei din Autoritatea de reglementare din țară, Gărzile de mediu, Regia pădurilor. Acest ordin a fost trei luni în dezbatere pe site-ul ministerului”, a declarat ministrul Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, miercuri, la Antena 3.

Subiectul pe larg, prezentat la o Ediție specială, în clipul video de mai jos.

×
x close