Antena 3 CNN Actualitate Ajutorul de înmormântare în 2024. Cu cât a fost majorată suma și care sunt actele necesare

Ajutorul de înmormântare în 2024. Cu cât a fost majorată suma și care sunt actele necesare

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 18:00 24 Ian 2024 Modificat la 18:00 24 Ian 2024
ajutor inmormantare 2024
Ajutorul de înmormântare în 2024. Cu cât a fost majorată suma și care sunt actele necesare Sursa foto: pexels.com

Ajutorul de înmormântare este o sumă de bani pe care statul o acordă în cazul decesului asiguratului/pensionarului sau al unui membru de familie aflat în întreținerea solicitantului.

Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și a venit cu schimbări și în ceea ce privește ajutorul de înmormântare.

Pentru a intra în posesia acestui ajutor sunt necesare mai multe acte, stabilite în funcție de calitatea persoanei decedate (pensionar, asigurat sau alte situații).

De asemenea, există anumite precizări cu privire la persoanele care pot intra în posesia acestui ajutor.

Astfel, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul se acordă unei singure persoane.

Beneficiarii ajutorului de deces în 2024

Beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile necesare, fiind vorba, după caz, despre soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricine dovedește că a avut o contribuție financiară.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Se consideră membru de familie:
a) soţul;
b) copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;
c) părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Acte necesare pentru ajutorul de deces 2024

Actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces în 2024 se stabilesc în funcție de următoarele situații:

Dacă decedatul era pensionar:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
  • cupon pensie decedat;
  • certificat de deces (în original);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces, inclusiv declaraţie a solicitantului ajutorului de deces;
  • actul de identitate al solicitantului (în original);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (în original).

Dacă decedatul era asigurat în sistemul public de pensii:

  • cerere-tip (se poate descărca online);
  • certificat de deces (în original);
  • actul de identitate al solicitantului (în original);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (în original);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de deces (în original)- factură fiscală/chitanță sau declarație pe proprie raspundere (în situația în care solicitantul este soțul supraviețuitor, copilul , părintele, tutorele, curatorul) sau cu declarație pe proprie răspundere autentificată (la notar, în cazul altor persoane);
  • declarație pe propria răspundere că aceste cheltuieli au fost suportate integral de către solicitant;
  • adeverință de salariat, în care să se precizeze că decedatul era salariat și nu a beneficiat de concediu fără salariu sau absențe nemotivate la data decesului (în original).

Dacă decedatul nu a avut un drept propriu de asigurări sociale, dar un membru de familie (soţ/soţie, fiu/fiică, părinte, bunic/ă) era asigurat în sistemul public de pensii:

  • cerere-tip (se poate descărca online);
  • certificat de deces (în original);
  • actul de identitate al solicitantului (în original);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (în original);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de deces (în original)- factură fiscală/chitanță sau declarație pe proprie raspundere (în situația în care solicitantul este soțul supraviețuitor, copilul , părintele, tutorele, curatorul) sau cu declarație pe proprie răspundere autentificată (la notar, în cazul altor persoane);
  • declarație pe proprie răspundere că decedatul nu avea calitatea de pensionar/asigurat și nu realiza venituri
  • adeverință de salariat, în care să se precizeze că decedatul nu a beneficiat de concediu fără salariu sau absențe nemotivate la data decesului (în original).

Dacă decedatul era membru de familie (soţ/soţie, fiu/fiică, părinte, bunic/ă) care nu a avut un drept propriu de asigurări sociale şi s-a aflat în întreţinerea solicitantului pensionar:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
  • cupon pensie solicitant;
  • certificat de deces (în original);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces, inclusiv declaraţie a solicitantului ajutorului de deces;
  • actul de identitate al solicitantului (în original);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (in original);
  • declaraţie că solicitantul l-a întreţinut pe decedat.

Se vor prezenta următoarele documente, după caz:

  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverință care să certifice ca, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original).

În situația în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiția prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă și data ivirii acesteia, potrivit cpmb.ro.

Cât este ajutorul de deces în 2024?

Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut.

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea ajutorului de deces a fost majorată la suma de 7.567 de lei, de la 6.789 de lei, cât era în 2023.

De asemenea, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului ajutorul de deces este de 3.784 de lei.

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de:

  • instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia;
  • casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Anumite formulare, precum cererea-tip sau declarație aparținător, pot fi descărcate de pe cpmb.ro.

×
x close