Antena 3 CNN Actualitate Ajutor încălzire locuință 2023-2024. Ce se întâmplă dacă cererea nu este depusă la timp | Atenție! Banii nu se acordă retroactiv

Ajutor încălzire locuință 2023-2024. Ce se întâmplă dacă cererea nu este depusă la timp | Atenție! Banii nu se acordă retroactiv

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 18:00 15 Noi 2023 Modificat la 18:00 15 Noi 2023
Dorin Puha / Getty Images
Ajutor încălzire locuință 2023-2024. Ce se întâmplă dacă cererea nu este depusă la timp | Atenție! Banii nu se acordă retroactiv Sursa foto: Dorin Puha / Getty Images

Cererile pentru acest tip de ajutor se depun, de regulă, până la data de 15 octombrie. Cu toate acestea, cei care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, pot depune cerere și după această dată.  

Potrivit legii, pentru a beneficia de ajutor, consumatorii aflați în situații vulnerabile pot depune o cerere însoțită de o declarație personală care detaliază componența familiei, veniturile acesteia și modul de încălzire folosit. 

Cererile și declarațiile pot fi depuse individual sau prin intermediul asociațiilor de proprietari sau locatari la primăria localității în care se află locuința, de obicei până la data de 15 octombrie a fiecărui an, scrie DCBusiness

Decizia privind acordarea ajutorului pentru încălzire este luată de către primar printr-o dispoziție emisă o singură dată pentru întreaga perioadă de acordare a sprijinului și este comunicată beneficiarilor până la data de 15 noiembrie. 

Citește și: Ajutor încălzire locuință 2023-2024. Persoanele care pot primi un supliment lunar, pe toată perioada anului 

Cu toate acestea, dacă consumatorii vulnerabili îndeplinesc criteriile pe parcursul sezonului rece, decizia privind acordarea sprijinului se poate lua astfel: 

  • Pentru cei care depun documentele până la data de 20 a lunii respective, ajutorul începe să fie acordat începând cu luna respectivă; 
  • Pentru cei care depun documentele după data de 20, ajutorul începe să fie acordat începând cu luna următoare; 
  • Beneficiarii de ajutor social ai căror drepturi sunt stabilite începând cu acea lună primesc ajutorul începând cu luna depunerii cererii, indiferent de data acesteia. 

În cazul în care cererea este depusă după data de 20 a unei luni, sprijinul va începe să fie acordat din luna următoare, iar valoarea acestuia va fi redusă și nu va acoperi întreaga perioadă a sezonului rece, adică perioada 1 noiembrie 2023 - 31 martie 2024. 

Cine poate beneficia 

Ajutorul pentru încălzire în timpul sezonului rece poate fi solicitat de către familiile cu venituri nete lunare sub 1.386 de lei per membru sau de către persoanele singure cu venituri lunare de până la 2.053 de lei. 

Mai mult decât atât, sprijinul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru un singur sistem de încălzire folosit pe parcursul sezonului rece, iar acesta trebuie să fie declarat de către o persoană singură sau un membru al familiei care are capacitate deplină de exercitare a drepturilor civile și devine beneficiarul ajutorului. 

Pentru ce se acordă ajutoarele 

Există mai multe categorii de ajutoare pentru încălzire, în funcție de tipul de sistem de încălzire utilizat în locuință, incluzând: 

  • Ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat; 
  • Ajutor pentru gaze naturale; 
  • Ajutor pentru energie electrică; 
  • Ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri. 

Pe lângă sprijinul pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri mici pot primi, de asemenea, un ajutor financiar suplimentar pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu energia, acesta fiind acordat lunar pe tot parcursul anului și poate fi cumulat cu ajutorul pentru încălzire. 

×
Etichete: ajutor incalzire
x close