Antena 3 CNN Actualitate Agenţiile de turism, despre suspendarea zborurilor: "Blue Air nu ne-a anunţat, am văzut decizia în presă. Căutăm soluţii"

Agenţiile de turism, despre suspendarea zborurilor: "Blue Air nu ne-a anunţat, am văzut decizia în presă. Căutăm soluţii"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:18 06 Sep 2022 Modificat la 23:17 06 Sep 2022
aeroport haos
Sursa foto: Antena 3

„Aveam turişti pe deplasări individuale cu Blue Air. Sunăm acum clienţii să vedem ce soluţii găsim.

Blue Air nu ne-a anunţat de această decizie, am văzut în presă. Să vedem dacă mai putem recupera ceva de la Blue Air”, spune proprietara unei agenții de turism, potrivit Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Blue Air nu a răspuns solicitării ZF cu privire la câte zboruri sunt suspendate în total şi câţi pasageri sunt afectaţi de această decizie.

„Avem bilete vândute pe curse regulate, pe circuite pentru seniori, acum se va vedea care sunt agenţiile care îşi protejează clienţii, care le vor oferi soluţii alternative”, a declarat pentru ZF un alt proprietar al unei agenţii de turism

Peste 1.000 de pasageri nu s-au mai îmbarcat marți după-amiaza, după ce Blue Air a anunţat că va suspenda toate cursele, până luni, 12 septembrie.

„Până acum avem şapte curse anulate la Blue Air, 1.072 de pasageri au rămas în aeroport, dar mai sunt programate până la finalul zilei încă alte şapte curse Blue Air. Pasagerii caută să vorbească cu agentul de handling al Blue Air”, a declarat pentru ZF Valentin Iordache, reprezentantul aeroportului Henri Coandă (Otopeni).

Compania aeriană Blue Air a anunţat marți că va suspenda zborurile care pleacă din România începând de astăzi şi până luni 12 septembrie, potrivit oficialilor companiei.

„Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022”, potrivit oficialilor companiei.

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la: distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete; creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”.

×
x close