A fost sinucidere în cazul omului de afaceri ieşean, găsit împuşcat în cap în propria maşina. Este concluzia investigaţiei, care nu răspunde şi la întrebarea: de ce a recurs bărbatul la un asemenea gest. Soţia lui Bogdan Pavlov a fost audiată marţi seară.
Doina Claudia Pavlov, soţia omului de afaceri, a stat de vorbă cu anchetatorii câteva ore. Femeia le-a spus că, în ultima perioadă, soţul ei era stresat. A confirmat de asemenea că existau probleme financiare la firmă, ea fiind de altfel asociat la una dintre ele.
Soţia omului de afaceri a spus totuşi că nimic din comportamentul lui nu a sugerat că ar avea gânduri de sinucidere. Mai ales că în seara dinaintea tragediei petrecuseră împreună la aniversarea mamei lui. Au plecat tot împreună de acolo. Ea a rămas acasă, iar el a plecat pentru a rezolva afaceri. Din acel moment, nu a mai ştiut nimic despre soţul ei.
De câteva zile, Bogdan Pavlov pregătea etapa de la Iaşi a campionatului naţional de offroad. Era preşedintele clubului judeţean şi unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi de curse. Evenimentul a fost anulat.
În presa locală au apărut însă şi alte variante legate de motivul sinuciderii. Bogdan Pavlov s-ar fi certat cu soţia lui în seara dinaintea tragediei.
Relaţia dintre omul de afaceri ieşean şi Doina a început în urmă cu 3 ani. Femeia este cu 12 ani mai tânără şi, se pare, între cei doi ar fi apărut tensiuni. Bogdan Pavlov va fi înmormântat poimâine.
Observator