Antena 3 CNN Actualitate Afacerea "Loganul" revine: Poliţia Română, somată să achite sumele prevăzute în contract (VIDEO)

Afacerea "Loganul" revine: Poliţia Română, somată să achite sumele prevăzute în contract (VIDEO)

Afacerea "Loganul" revine: Poliţia Română, somată să achite sumele prevăzute în contract (VIDEO)
23 Iun 2009   •   10:51

Afacerea Loganul nu pare nici pe departe încheiată. Poliţia Română este somată de firma de leasing cu care a încheiat contractul pentru Loganul de 70.000 de euro să achite sumele prevăzute în înţelegere. Poliţia vrea renegocierea contractului şi poate chiar achiziţionarea unui număr mai mic de autoturisme.

Poliţia Română este presată de firma de leasing să plătească cele 420 milioane de lei în baza contractelor încheiate anul trecut, pentru achiziţionarea a circa 3.000 de maşini - între care şi celebrele Loganuri de 70.000 de euro bucata.

Potrivit jurnaliştilor de la cotidianul Gândul, conducerea Poliţiei cere o renegociere a sumei pe care ar trebui să o plătească, însă firma de leasing rămâne fermă pe poziţii, refuzând să accepte mai puţin decât s-au angajat contractual foştii şefi ai instituţiei. Conform unor surse din conducerea Poliţiei, chestorul Petre Tobă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, este vizitat aproape zilnic de reprezentanţii firmei care solicită preluarea maşinilor şi plata sumei datorate.

Cele 27 de contracte încheiate de Poliţia Română vizează achiziţionarea a 2.923 de autospeciale. Între altele, urmau să fie cumpărate 392 de Loganuri la 70.958 de euro bucata şi 449 de Loganuri la 52.423 de euro. Poliţia a mai comandat autoturisme BMW, Volkswagen, Mitsubishi, Opel, Mercedes, Nissan, Skoda şi patru autobuze Scania 310.

Preţurile pentru aceste maşini depăşesc cu mult cele ale vârfurilor producţiei de serie. Explicaţia furnizată a fost că de vină ar fi dotările suplimentare, specific necesităţilor Poliţiei. O autospecială Mercedes Vito a fost achiziţionată de IGPR cu 130.620 de euro, în timp ce o autospecială BMW dotată cu tot felul de sisteme de monitorizare şi supraveghere a traficului urma să fie achiziţionată cu 112.000 de euro.



Antena 3


×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close