Statul vrea să unească Aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa într-o singură companie. În urma fuziunii, cele două societăţi îşi pierd personalitatea juridică şi devin puncte de lucru ale noii companii. Terenurile Aeroportului Băneasa au fost evaluate la 11 milioane de euro, de 80 de ori mai puţin decât valoarea reală. Fuziunea ar fi necesară pentru a atrage investiţii, a reduce costurile de operare, dar şi pentru constituirea unui "pachet de acţiuni deosebit de atractiv în vederea privatizării".
Aparent, Ministerul Transporturilor, proprietarul celor două aeroporturi, nu pare interesat de valoarea societăţilor care vor fuziona. Iar Bogdan Donciu, directorul Direcţiei Aviaţie Civilă din cadrul MTCT, promite că, la o eventuală privatizare, el va insista ca terenurile, să rămână în proprietate publică.
Citiţi articolul complet în Jurnalul Naţional