Controlul documentelor va fi eliminat, atât la plecarea de pe aeroporturile din România, cât și la aterizarea într-un stat membru al Spațiului Schengen.
Totuși, Poliția de Frontieră va putea face controale aleatorii, mai ales în cazul pasagerilor însoțiți de copii.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți să urmăriți mai multe imagini cu pregătirile din Aeroportul Internațional Otopeni.
"Începând cu 31 martie, în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară.
Polițiștii de Frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor pentru acțiuni pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor.
Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare următoarele: document de călătorie valabil și acordul celuilalt părinte", a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, Cornel Laurian Stoica.