Noul terminal al Aeroportului Iaşi, investiţie care se apropie de 100 milioane de euro, va fi inaugurat vinerea viitoare, urmând ca pasagerii cursei Tarom Iaşi-Bucureşti să facă formalităţile de îmbarcare în noua clădire.
Directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a declarat că intrarea României în Schengen a grăbit deschiderea T4, el precizând că primul zbor din noul terminal va fi Iaşi-Otopeni, programat vineri la prânz.
În GALERIA FOTO de mai jos, puteți urmări mai multe imagini cu noul terminal din Aeroportul Internațional Iași.
Începând de duminică, 31 martie, toate zborurile Schengen vor fi operate din noul terminal, în timp ce cursele în ţările non-Schengen vor rămâne în T3.
”Intrarea în Schengen, stabilită la început de an, ne-a devansat calendarul operaţionalizării T4, drept urmare, am apăsat pedala de acceleraţie să putem opera zboruri Schengen şi non Schengen în ultima zi de martie”, a declarat Romeo Vatră, potrivit G4Media.
Noul terminal al Aeroportului Iaşi este de peste zece ori mai mare decât cel vechi, având o suprafaţă de peste 31 de mii metri pătraţi, trei niveluri (subsol, parter, etaj) şi o capacitate minimă de procesare de 3,5 milioane de pasageri anual.
Terminalul T4 are 20 de birouri check-in, 12 sisteme self check-in, 14 porţi de îmbarcare, şase filtre de securitate, trei aviobridge-uri, un salon VIP şi unul de business, spaţii pentru activităţi comerciale, spaţii de relaxare, loc de joacă.
Aeroportul Iaşi şi-a mărit parcarea la 600 de locuri.
Valoarea totală a proiectului de dezvoltare şi modernizare a Aeroportului Iaşi este de aproximativ 100 de milioane de euro, 85 la sută reprezentând fonduri europene.