Antena 3 CNN Actualitate Declarația sfâșietoare a Adrianei, o altă pacientă care așteaptă un transplant de plămâni: "Mâine s-ar putea să mor eu!"

Declarația sfâșietoare a Adrianei, o altă pacientă care așteaptă un transplant de plămâni: "Mâine s-ar putea să mor eu!"

Dan Gabor
4 minute de citit Publicat la 00:00 19 Noi 2020 Modificat la 00:00 19 Noi 2020
o_1enelrkdc6b41nhp1li1gp51i58b.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Adriana se află de doi ani pe lista de aşteptare pentru transplant. În emisiunea Danei Chera de la Medika TV, aceasta a mărturisit că mai are doar 15% capacitate pulmonară şi că, în condiţiile în care autorităţile au oprit transplanturile în contextul pandemiei, se aşteaptă să aibă soarta lui Ionuț Anghel.

”Și eu sunt pe lista de transplant de doi ani. Din ianuarie, nu s-a făcut niciun transplant pulmonar în țară. Din decembrie, nu am fost chemați la evaluare. S-a spus că e pandemie. Ionuț Anghel nu a murit din vina lui, asta este clar. Pe noi ne interesează să trăim. Simțim că nu avem nicio șansă aici. (…)

Suntem puși pe o listă doar așa, să fim pe listă. Mâine s-ar putea să mor eu. (…) E vorba de viața mea. Eu nu sunt foarte bine, am 15% capacitate pulmonară, sunt conectată la oxigen, ce fac? Urmez eu, sunt sigură de asta! Ce facem? Este pandemie, bun, peste tot în lume e pandemie, dar nicio țară nu a oprit transplantul. (…) Eu nu am unde să mă duc la medic, dl doctor a spus că suntem în pandemie. Și ce facem în pandemie, murim, nu?”, a spus Adriana Simion.

Prezent în emisiune, directorul Agenției Naționale de Transplant, medicul Radu Zamfir, a promis că până la sfârşitul anului va încheia un contract în Italia pentru ca pacienţii care au nevoie de transplant să îl facă acolo.    

”Primul și cel mai important obiectiv e reducerea mortalității pe listele de așteptare pentru fiecare organ în parte. Vreau până la sfârșitul anului să realizăm un acord cu Italia pentru a putea găsi o soluție clară pentru pacienții care nu au soluție la noi în țară. Noi nu vrem să ne transformăm în exportatori de pacienți, dar trebuie să avem soluție pentru acești pacienți”, a declarat chirurgul Radu Zamfir.

Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel, tânărul din Focșani care aștepta de trei ani de zile un transplant de plămâni

Ionuț Anghel, tânărul din Focșani în vârstă de 33 de ani care aștepta de trei ani de zile un transplant de plămani, a murit. Acesta era nevoit să respire cu ajutorul unui tub de oxigen, pentru că o boală cumplită îi atacase plămânii.

Plămânii lui funcționau la o capacitate de doar 15% și era pe listele pentru un transplant de aproximativ 500 de zile. Doar că sistemul l-a ignorat până în ultima clipă.  Pe 5 octombrie, zeci de oameni s-au adunat în Piața Unirii din Focșani pentru a striga în cor: „Aer pentru Ionuț Anghel!‟.

Tânărul avea un băiețel pe nume Matei care avea nevoie ca tatăl său să-l vadă crescând. Din păcate, acest lucru nu mai este posibil. În ultima sa postare de pe Facebook, scrisă duminică, Ionuț Anghel făcea referire la medicul-erou trimis in Belgia de autoritățile românie.

"Se poate daca se vrea, pentru restul bolnavilor ca mine de ce nu se reuseste nimic?", a scris Ionuț.

Redăm în continuare postarea integrală:

"Ce tara ...

Traim intr-o tara in care daca o singura persoana are o boala ce are nevoie de tratament sau transplant (in cazul meu), in afara tarii, nu reuseste mare lucru... Se loveste de tot ce tine SISTEM MEDICAL ROMANESC si de toate prostiile birocratice (care in afara se rezolva imediat, la noi dureaza cu saptamanile) si de oamenii din sistem care fug de responsabilitate ...
Eu ma lupt pentru fiecare zi si noapte de noapte in speranta ca va exista si un "maine" si am afirmat asta in mai multe randuri insa "cei de sus" au dat din cap in sens afirmativ ca am nevoie de ajutor si cam atat ... nimic concret!
Cand vad ce-mi spun cei care s-au tratat in afara, ca acolo se poarta cu tine ca si cum ai fi de-al lor... Doar cand auzi ,,ca si cu un OM” ... de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune pretul pe Viata, te ajuta, nu te lasa sa ajungi in ultima faza ca sa-ti mute, mai apoi, un dosar de colo-colo.
A trebuit sa se intample iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamt, ca sa se vada ca nu se misca mare lucru?
Am observat cat de operativi au fost in cazul medicului erou care a fost mutat in Belgia. Jos palaria. Deci se poate ca sa fim si operativi in timp util ... Se poate daca se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, in cazul meu, de tratamente sau transplant in afara, de ce nu se reuseste nimic? De ce nu putem fi meru la fel de operativi si sa punem accent pe VIATA?
E nevoie sa „disparem” ca sa punem capat problemei si sa nu mai stresam pe nimeni?
Incet incet, o sa ramanem si fara bani de medicamente si terapii ... si atunci ... Dumnezeu cu mila ...
Sper ca cei cu putere de decizie sa realizeze ca noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar daca nimeni nu intelege asta ...
De ce e nevoie de astfel de tragedii ca sa se traga mereu cate un semnal de alarma in acest Sistem? De cate semnale de alarma e nevoie. Deja incepem sa le numaram la doua maini..."

 

×
x close