Jurnalistul Antenei 3, Adrian Ursu, a comparat cazul Sorin Alexandrescu - RCS&RDS cu cazul Căşuneanu, acolo unde cel care i-a denunţat pe ceilalţi a scăpat de închisoare.
Făcând o paralelă, incidentul de astăzi soldat cu reţinerea directorului Antenei Group, Sorin Alexandrescu, pare să fie încercarea firmei de cablu de a cădea la pace cu DNA.
"Această poveste cu autodenunţul pare să fie încercarea celor de la RCS-RDS de a cădea la pace cu anchetatorii care oricum vânau Antena 3, Antena 1", a comentat Adrian Ursu, în ediţia de joi a emisunii
Sinteza zilei, de la Antena 3.
"RCS-RDS e în centrul unei operaţiuni de conflict de interese cu Mitică Dragomir, căruia îi plasează nişte bani şefului LPF, potrivit contractului recunoscut de el", a spus Adrian Ursu. În urma acestui contract, RCS a primit dreptul de transmie a meciurilor "care aduc purcoaie de bani", a arătat Ursu.
În viziunea jurnalistului, operaţiunea de astăzi - de arestare a directorului Antenei Group, Sorin Alexandrescu, şi de săltare a sa de acasă, fără să fi fost înainte citat de DNA - apare ca un autodenunţ al celor de la RCS-RDS care fac să se puna în mişcare toată această practică.
"Au mai fost situaţii în care cetăţeni cu fapte grave deveneau cooperanţi cu procurorii pentru a scăpa. Cel mai recent exemplu este al lui Căşuneanu, asfaltatorul, în dosarul în care unii au luat pedepse cu închisoare, iar el nu, deşi el era subiectul traficului de influenţă", a explicat Ursu.
Ziaristul a arătat că deşi acesta era subiectul întregii maşinaţiuni, Căşuneanu a primit închisoare cu suspendare, pentru ca i-a denunţat pe ceilalţi, aceştia din urmă făcând închisoare.
De asemenea, ziaristul Antenei 3 a făcut referire şi la spusele preşedintelui Traian Băsescu care "zicea că cine denunţă scapă de puşcărie", a conchis Adrian Ursu.
Comunicatul DNA cu privire la directorul Antenei Group, ANTEDATAT pe site-ul instituţiei. Radu Tudor: "Dacă nici asta nu e premeditare..."
Directorul general al Antena TV Group, George Sorin Alexandrescu, acuzat de şantaj de către procurorii anticorupţie, a fost reţinut, joi seară, pentru 24 de ore.
Joi dimineaţă, în urma unei operaţiuni de forţă declanşate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condus la sediul instituţiei a cărei şefă este Laura Codruţa Kovesi, pentru audieri.
Pe parcursul întrevederii însă, calitatea sa de martor a fost transformată în cea de învinuit.
Din informaţiile obţinute neoficial, acuzaţia pare să fie bazată pe o plângere făcută de RCS-RDS.
În urma acestei plângeri, SRI şi DNA ar fi organizat o acţiune de supraveghere a convorbirilor telefonice şi personale purtate de Sorin Alexandrescu, în încercarea de a-i fabrica un dosar de şantaj.
Directorul Antenei Group urma să primească citaţia în această după-amiază. Sorin Alexandrescu a fost săltat de dimineaţă, de DNA