Iată mesajul integral:
"Astăzi, la 1 Decembrie, sărbătorim Ziua NATIONALA. La Multi Ani, tuturor!
In ultimile săptămâni, am incercat să definesc ce inseamnă, pentru noi, „national”, in conditiile proceselor de globalizare si de colonizare. Slide-urile lui Florin Georgescu arată in mod clar felul in care, in ultimii 25 de ani, capitalul NATIONAL s-a diminuat. Privatizările, investitiile străine, restituirile au creat conditiile in acest sens. Clasa politică NATIONALA este pusă sub tutelă, ambasadele străine se pronuntă frecvent in legătură cu viata politică si cu diverse teme de politică internă. Unele ONG-uri, sponsorizate din străinătate, produc agenti de influentă care, ulterior pătrund si in zonele de decizie sau in apropierea lor. In activitatea lor, serviciile de informatii, procurorii lucrează foarte strâns cu reprezentanti străini. Armata isi desfăsoară actiunile in străinătate sub steaguri străine. Tinerii români talentati nu mai merg doar la Paris sau Berlin, ca acum 150 de ani, ci in numeroase orase occidentale, devenind – multi – un fel de apatrizi ai multinationalelor ce colonizează inclusiv tara lor.
„Guvernele, până la Nicolae Mavrocordat, mai aveau acel românism, acele obiceiuri vechi de noblete si de fraternitate natională; boierii mai tineau cu poporul… După dominatia insa a fanariotilor a inceput luxul si slăbiciunile orientale si cu aceasta ura si antipatia reciprocă. Desele invaziuni in adevăr au contribuit mult la dezvoltarea civilizatiunii, dar ce folos? că au omorât nationalitatea si industria.” (pag.26) Asa scria, la 1891, D. Pappazoglu, in cartea sa despre fondarea Bucurestiului. Preocesul pe care il descria el a continuat. Mai ales după incheierea Războiului Rece.
O ultimă redută a identitătii nationale, greu de cucerit, este Biserica Ortodoxă Română. O institutie AUTOCEFALA. O institutie care nu se supune globalizării, care isi păstrează traditiile, care nu acceptă prozelitismul sau expansiunea cultelor neo-protestante. Asa se explică atacurile difuze, anonime – cele mai multe – din ultima vreme, impotriva sa. Construirea Catedralei Nationale pare, pentru acestia, prin simbolul său, o adevărată sfidare. O formă de rezistentă impotriva acestei cruciade.
Sigur, BOR va trebui să se modernizeze. Sigur, va trebui să-si amplifice functia socială. Sigur, preotii – mai ales cei din zonele rurale – vor trebui să se supună, in totalitate, regulilor de integritate. Dar dincolo de aceste corectii necesare, Biserica ortodoxă trebuie să rămână, asa cum a fost, de-a lungul secolelor, un protector al identitătii nationale românesti. Din acest punct de vedere, ea este o prezentă nevăzută si la Parada militară de astăzi".