Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase şi-ar putea petrece prima noapte în libertate la spital

Adrian Năstase şi-ar putea petrece prima noapte în libertate la spital

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 21:27 18 Mar 2013 Modificat la 21:27 18 Mar 2013
Adrian Năstase şi-ar putea petrece prima noapte în libertate la spital
Foto: Agerpres
Fostul premier Adrian Năstase, eliberat astăzi din arest, ar putea să rămână internat în această noapte la clinica privată unde a mers să-şi facă nişte analize, a spus fiul său, Andrei Năstase.

"Tata e bine, am vrut să facem nişte investigaţii, ca să ne asigurăm că nu există nicio problemă. Nu ştim dacă o să rămână aici peste noapte, aşteptăm acum rezultatele", a spus Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, luni seara, în timp ce se afla cu tatăl său la o clinică privată.

Întrebat dacă problemele cardiace ale lui Adrian Năstase îngrijorează familia, fiul fostului premier a răspuns: "Cel mai mult".

Andrei Năstase a mai spus că investigaţiile făcute la clinică au fost "de tiroidă, sânge şi de multe alte lucruri".



Adrian Năstase a ieşit de după gratii luni, după ce Tribunal Bucureşti a decis ca fostul premier să fie eliberat condiţionat.

În drum spre acasă, fostul premier, însoţit de cei doi fii, s-a oprit la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei, pentru a-şi face nişte analize. Năstase a ieşit din închisoare la ora 18.00 şi s-a oprit la clinică în jurul orei 18.45.

Citeşte şi Ce spune avocatul lui Năstase despre vizita la spital a fostului premier

Năstase era încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie 2012, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Fostul premier s-a împuşcat cu un revolver Smith and Wesson, calibrul 45. Acesta şi-a îndreptat arma spre cap, iar datorită intervenţiei prompte a poliţistului care îl însoţea plaga nu a fost fatală.

Informaţii din celulă. Năstase este deţinutul N0049 şi are un card unde familia poate depune bani

Citeşte şi Cum şi-a scris Năstase cartea din închisoare? Deţinuţii nu au acces la internet

Dosarul eliberării lui Năstase, obţinut de Antena 3: Ce a învăţat fostul premier după gratii






×
x close