Adrian Năstase publică pe blog un articol în care scrie că ”o posibilă lege a grațierii nu ar trebui discutată în afara unei abordări mai largi vizând politica penală a guvernului” și propune ca Ministerul Justiţiei să organizeze o vizită a şefilor parchetelor la sediul CEDO pentru a afla riscurile legate de hotărârea pilot.
”Poate că Ministerul Justiţiei ar trebui să organizeze o vizită a şefilor parchetelor la sediul CEDO pentru a afla riscurile legate de hotărârea pilot. Poate că o altă soluţie ar fi ca, în măsura în care ar veni o astfel de penalizare, suma respectivă să fie suportată şi din bugetul parchetelor. Ar trebui să existe şi un tip de solidaritate în zona justiţiei faţă de astfel de probleme. Altfel, pare că unii sunt cu valorile şi cu americanii (deşi nu mai e chiar atât de clar) iar alţii cu plata banilor. Ar trebui să ne uităm cu mai multă atenţie la ce au realizat canadienii sau norvegienii în domeniul executării pedepselor. Într-un cuvânt, să avem mintea mai deschisă şi să încercăm să înţelegem rolul prevenirii şi pe cel al reinserţiei sociale, ca faze anterioare şi ulterioare pedepsei. Un astfel de program s-ar putea numi „Programul a doua şansă”, a scris Adrian Năstase, pe blog.