Antena 3 CNN Actualitate Cu ce vrea Adrian Năstase să fie dotate închisorile

Cu ce vrea Adrian Năstase să fie dotate închisorile

<1 minut de citit Publicat la 16:36 18 Iun 2016 Modificat la 16:36 18 Iun 2016
adrian dnsd.jpg

Adrian Năstase pledează pentru deschiderea unei tipografii în penitenciarul Jilava şi aduce şi argumente în acest sens.

''Sugestia este de a se decide deschiderea unei tipografii intr-un penitenciar. Exista precedente. Astfel, in 1947, la Inchisoarea Văcăresti, functiona o imprimerie. Interesant, imprimeria, cunoscuta in epoca, a functionat si inante de razboi si in timpul razboiului dar si dupa razboi. Acest model ar putea fi preluat de  guvernul actual si el ar putea fi chiar imbunătătit. Spre exemplu, la Penitenciarul Jilava, ar putea fi infiintată o tipografie iar pedepsele ar putea fi reduse cu câte 20 de zile pentru cei care vor tipări cărtile lui Liiceanu sau Cărtărescu.

PS  Cartea „In zarea nemuririi”, tiparita la Puscaria Vacaresti, a fost scrisa de un autor american – Prentice Mulford – care a murit in 1891, cam aventurier, boem, umorist. Nimic special. Doar faptul ca in 1947, in Romania se publica traducerea unei lucrari a unui scriitor american. Iar traducatorul – Al. E.Russu-Bahmut – semneaza prefata, adaugand si mentiunea „Magnetizor”. Nu stiu daca aceasta profesie mai exista si daca este trecuta in nomenclatorul legii unice a salarizarii'', a scris Adrian Năstase pe blogul său.

 

×
Etichete: Adrian Nastase
x close