De-a lungul anilor, căsnicia lor a fost supusă multor încercări, inclusiv anii în care fostul politician a fost în spatele gratiilor. Totuși, Dana Năstase i-a fost mereu alături și, cu prilejul aniversării lor, fostul lider social-democrat a postat un mesaj plin de recunoștință pe blogul său.
Mesajul lui Adrian Năstase cu ocazia aniversării a 37 de ani de mariaj cu soția sa, Dana
„Dana și cu mine sărbătorim 37 de ani de când ne-am căsătorit. Au fost ani cu multe bucurii, dar și cu unele momente de suferință. Așa cum uneori apele Dunării cresc, iar alteori scad! Prioritatea noastră acum o reprezintă viața copiilor și nepoților noștri”, a scris Adrian Năstase.
Nu este prima dată când fostul politician marchează evenimentele importante din viața sa personală pe rețelele de socializare. În luna mai a acestui an, partenera lui de viață a împlinit 67 de ani.
Adrian Năstase i-a făcut și atunci o urare specială și a postat pe blogul său câteva fotografii cu ei din tinerețe.
„Aseară, ne-am adunat, în familie, pentru a sărbători ziua de naștere a Danielei. Ne-am bucurat să fim împreună și să constatăm cât de repede trec anii și cât de repede cresc nepoții”, a conchis el.