"A fost o întâlnire absolut normală. Nu puteam să-mi imaginez că lucrurile cândva vor deveni foarte dificile și că Putin va deveni un personaj negativ și va intra în lista de demoni politici ai Europei. (...) Eu am învățat din istorie că rolurile între demoni și eroi se schimbă de-a lungul generațiilor, așa că vom vedea în timp bun. Sigur, nu sunt mari șanse, dar mă gândeam, pe de altă parte, la Zelenski, care este considerat un un erou. Dar s-ar putea, în timp, lucrurile să se schimbe. (...) Noi sprijinim Ucraina pe ideea că este un stat democratic, adică este în curs de democratizare cu măsuri de la Uniunea Europeană, dar am văzut cum se comportă cu minoritățile, am văzut chestiunile legate de funcționarea economiei și multe altele (...)
La întâlnirea aceea cu Putin, de exemplu, era momentul în care noi încheiasem un tratat important, de bază cu Rusia, discutam despre tezaur, discutam despre alte subiecte, relații economice. Asta nu știu dacă n-a fost în 2004, că am avut două întâlniri, dar în orice caz, România la momentul acela era în NATO. Deci, pentru Putin această întâlnire însemna și recunoașterea noului statut al României. Putin nu-și pune probleme în legătură cu intrarea în NATO a Suediei și Finlandei. Deci, nu asta este problema. Problema este gradul de ostilitate și problemele pe care le poți spune pentru percepția lor legată de securitate.
A fost o discuție foarte bună. Nu cred că îl interesa foarte tare conversația cu mine. A fost o conversație plăcută care a atins toate problemele, inclusiv, cum spuneam, tezaurul, probleme legate de relații economice, probleme legate de NATO, de alianțe, de securitate și așa mai departe. Dar pentru a avea o înțelegere cu un lider politic al unei țări care este mai mare decât țara ta, trebuie în primul rând să ai dialog cu el. Noi de 10 ani de zile n-am mai avut dialog cu Rusia", a spus Adrian Năstase, în Ediția specială moderată de Mihaela Bîrzilă.