Invitatul lui Mihai Gâdea din ediţia de joi a emisiunii Sinteza Zilei a fost Adrian Năstase. Una dintre primele probleme pe care acesta a ţinut să o explice a fost motivul pentru care şi-a deschis un site.
După experienţa anilor 90, când cei de la Adevărul au lansat campania "Năstase 4 case", cu toate că eu am stat în patru apartamente diferite dar pe parcursul mai multor ani m-am hotărât să public pe acest site partea mea de adevăr, şi cu privire la dosarul Zambaccian, şi dosarul mătuşii Tamara, pentru ca toţi cei care doresc să o cunoască.
Eu nu l-am hărţuit niciodată pe Traian Băsescu, nu am crezut niciodata în modul acesta de a organiza viaţa politică. Mulţi doreau să trimită dosarul Flota în judecată şi au cerut arestarea lui, dar eu niciodată nu am sprijint asta. Traian Băsescu nu a făcut decât să învrăjbească oamenii. Niciodată nu am fost în favoarea hărţuirilor, şi îmi păstrez aceeaşi idee.
În 2004 eu nu am cerut renumărarea voturilor, cu toate că aveam nenumărate motive pentru asta. Dacă noi declanşam atunci un fel de revoluţie, am fi pierdut sigur intrarea în UE.
Dacă l-aş fi sunat vreodată pe Traian Băsescu să discut cu el de ce face presiuni asupra instituţiilor împotriva mea, acesta nu ar fi recunoscut niciodată. Sunt convins că nu a vb el personal cu nimeni pentru a lua măsuri împotriva mea, dar a vorbit cu persoane cum ar fi Monica Macovei care la rândul ei a vb cu cine era nevoie.
Traian Băsescu face numai datorii, se împrumută pe la FMI şi nu numai. Dar când la anul va fi nevoit să dea banii înapoi, de unde îi va scoate?
Privatizarile marilor companii sunt mai degrabă nişte tunuri.
Preşedintele niciodată nu semnează, ci îi pune pe alţii să semneze. Îi este poate frică să îşi asume responsabilitatea.
La toate şedinţele de Guvern pe care le aveam aveam un reprezentant SIE şi unul SRI, care îmi spuneau dacă sunt scăpări sau probleme în cazurile pe care le prezentam. Dar acum oamenii nu mai au puterea de a-i spune lui Băsescu că greşeşte.
Contractul cu Chevron nu este unul legal. În România nu exista nici un fel de bază legală pentru aprobarea exploatării gazelor de şist.
Mihai Răzvan Ungureanu are ambiţii foarte mari, dar realizări puţine.
Dacă USL va câştiga alegerile, cred că Băsescu nu îşi va dori să stea "prizonier" în Palatul Cotroceni.
Cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Băsescu este că nu a renunţat la condiţia sa de preşedinte jucător în favoarea celei de mediator. Românii au nevoie de soluţii care să îi ajute, asta înseamnă politică, diplomaţie. Băsescu are o incapacitatea de dialog şi de a analiza şi realiza proiecte. El este o personalitate puternică, dar incapacitatea de a lucra în echipă l-a devansat.
Mie îmi reproşez că nu am reuşit să conving oamenii că nu sunt un arogant. Eu am crezut că este mai impotant să rezolv anumite lucruri, cum ar fi eliminarea vizelor, intrarea în NATO, realizarea a 100 de km de autostradă. Asta am crezut că este datoria mea. Poate dacă aveam o relaţie mai bună cu jurnaliştii eram văzut altfel.