Update 19.00 - Adrian Năstase a fost achitat de procurori, luni, în dosarul "Mătuşa Tamara". Decizia completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă. Procurorii ceruseră cinci ani de închisoare pentru fostul premier Adrian Năstase în acest dosar.
Iniţial, fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, pe 15 decembrie 2011, de către un complet al ICCJ pentru faptele de corupţie imputate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). De asemenea, au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupţie.
Ulterior, decizia judecătorilor a fost contestată.
Luni, recursul procurorilor a fost respins, astfel că cei trei sunt achitaţi definitiv.
Pe 15 decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis achitarea lui Adrian Năstase pentru dare de mită, a lui Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001 şi 2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii şi a lui Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită. DNA a făcut recurs la completul de cinci judecători al ICCJ.
Dosarul se referă la provenienţa şi circumstanţele depunerii sumei de 400.000 de dolari în contul Danielei Năstase, soţia lui Adrian Năstase.
Conform unui contract de vânzare-cumpărare, suma de 400.000 de dolari, depusă în numerar la o bancă, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri şi a altor bunuri de valoare de către mătuşa Danielei Năstase, pe nume Tamara Cernasov.
Instanţa Supremă va lua în discuţie atât contestaţia procurorilor anticorupţie în cazul achitărilor din dosarul Mătuşa Tamara, dar şi contestaţia în anulare formulată chiar de Adrian Năstase, în cazul condamnării sale la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii.
Cele două dosare au termen de judecată astăzi, iar conform normelor procedurale, fostul premier trebuie să fie prezent. Fiind in arest, Năstase va fi adus sub pază, cu o protecţie a Penitenciarului Jilava.