Antena 3 CNN Actualitate Adrian Gâncean dă în judecată firma angajatoare

Adrian Gâncean dă în judecată firma angajatoare

1 minut de citit Publicat la 15:32 07 Feb 2007 Modificat la 15:32 07 Feb 2007
Adrian Gâncean dă în judecată firma angajatoare
Adrian Gâncean, unul dintre muncitorii arestaţi în Irak, vrea să dea în judecată firma care i-a angajat. Gâncean spune că firma din România, prin intermediul căreia a plecat în Irak, nu l-a instruit. Muncitorul susţine că era de datoria firmei să-i spună ce nu trebuie să facă în baza militară. El a spus că regretă că a făcut poze în baza militară americană şi că îi pare foarte rău că ministrul de Externe, Răzvan Ungureanu, a fost demis din cauza situaţiei create, conform Mediafax. Cei doi români răpiţi în Irak au ajuns în România marţi seară.

De asemenea, un coleg de-al celor doi muncitori răpiţi susţine că firma care deţine fabrici de îmbuteliere a apei în bazele militare americane nu îşi respectă clauzele contractuale. Muncitorul spune, într-un interviu acordat în exclusivitate Antenei 3 că, deşi contractele se încheie pentru un an de zile, românii revin în ţară după numai câteva luni. Daniel Podaru a plecat în Irak în urmă cu două luni. Încheiase un contract pe un an cu firma Al Morrel Development, aceeaşi care i-a angajat şi pe muncitorii care au fost arestaţi. Daniel trebuia să lucreze ca şofer. Numai că socoteala de acasă, nu s-a potrivit cu cea din târg.

Muncitorul a mai declarat că nici contractul de muncă nu era valid. ?Ne-a zis că ne dă asigurare medicală, nu are nici unul asigurare medicală. Şi nici de viaţă?, a spus Podaru. Salariul promis, de o mie de dolari pe lună, era incomparabil mai bun decât cel din România. Însă, banii îi primea dacă era ascultător şi nu se plângea de nimic. Daniel Podaru mai spune că toţi angajaţii făceau fotografii în bază. După arestarea celor doi muncitori români reprezentanţii firmei le-au consfiscat însă aparatele foto şi camerele video.

Antena 3

×
x close