Tinerii care îşi doresc să urmeze cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti vor scăpa de testele grilă, începând cu anul viitor. Senatul ASE a hotărât ca din 2011, admiterea la cursurile tuturor facultăţilor să se facă exclusiv pe bază de dosar.
Media de admitere va fi calculată, aşadar, din media anilor de liceu şi cea de la bacalaureat.
Totuşi, după primul semestru, studenţii vor fi redistribuiţi la locurile cu taxă sau la buget, în funcţie de primele rezultate şcolare.
Antena3.ro