Antena 3 CNN Actualitate A început administrarea vaccinului Moderna în România. Care sunt diferenţele față de Pfizer

A început administrarea vaccinului Moderna în România. Care sunt diferenţele față de Pfizer

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 15:56 04 Feb 2021 Modificat la 15:56 04 Feb 2021
A început administrarea vaccinului Moderna în România. Care sunt diferenţele față de Pfizer
Sursa foto: hepta

Dozele de vaccin vor ajunge în Capitală pe cale terestră.

"42.000 doze de vaccin Moderna vor ajunge mâine (vineri - n.r.) la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară Cantacuzino. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră", se arată în comunicat.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale din țară.

Joi a început administrarea vaccinului Moderna

Potrivit CNCAV, joi dimineața a început administrarea de vaccinuri Moderna, din cele două tranșe sosite până în prezent în România.

"Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. 

Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. 

Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager", a mai transmis CNCAV.

Persoanele programate la vaccinare pentru doza I, în perioada 4-16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile, în conformitate cu indicațiile producătorului acestui tip de vaccin.

"Persoana vaccinată cu Moderna va primi o nouă recipisă pentru rapel și va fi informată cu două zile înainte de prezentarea în centrul de vaccinare pentru administrarea acestuia", mai arată CNCAV.

Rapelul se face la 28 de zile

Cele două vaccinuri, BioNTech Pfizer și Moderna, utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul, susțin specialiștii CNCAV.

Aceștia susțin că anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. 

ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

×
Etichete: Moderna vaccin COVID-19
x close