Antena 3 CNN Actualitate Nr. 2 din Poliţia Capitalei, filat în timp ce petrecea, cercetat după chef

Nr. 2 din Poliţia Capitalei, filat în timp ce petrecea, cercetat după chef

Terasa la care a fost surprins vineri seara adjunctul Poliției Capitalei, Radu Gavriş, era, de fapt, un spaţiu închis, iar împrejurările în care ar fi fost prins arată că ar fi vorba de un filaj.

o_1esnfqeiq1rm91pa11u2335mikb.jpg
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    23 Ian 2021   •   13:26

După imaginile apărute în spaţiul public, se vede că pozele sunt de două tipuri: din interior şi din exterior, mai exact din parcarea restaurantului, observă jurnaliştii Antena 3.

Astfel, cel mai probabil, aceste fotografii fac parte dintr-un filaj. 

"Un posibil filaj. Important e cine l-a dispus şi ce forţe s-au folosit (...) Şi-au surprins şeful la masă în interior", a adăugat Carmina Pricopie.

Mai mult, comunicatul dat vineri seara după incident, nu era asumat de nimeni din Poliţie, a observat Carmina Pricopie, jurnalist Antena 3. Abia sâmbătă dimineaţă, a urmat un comunicat oficial.

Acum, comisarul-șef Radu Gavriș, directorul general adjunct al Poliției Capitalei, este cercetat disciplinar.

Poliţiştii sectorului 3 au efectuat controale în centrul oraşului, vineri seara, pentru a verifica dacă măsurile recomadate de autorităţi sunt respectate. 

Oamenii legii au descoperit 27 de persoane care consumau alcool înt-un restaurant, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

În urma acestui incident, patronul restaurantului a fost amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor impuse în pandemie.

Comunicatul Poliţiei

"În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Peste 6.500 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 823 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.

Au fost verificați 4.060 de operatori economici, 243 de operatori de transport persoane, 7.693 de locații obiective de interes (cum ar fi restaurante/terase autoservire/fastfood-uri etc.) și 54.104 persoane.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate peste 4.124 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 760.280 de lei . 

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor. 

Reamintim cetățenilor că, pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2, trebuie să respecte recomandările privind purtarea corectă a măștii de protecție și igiena corespunzătoare a mâinilor, să evite zonele aglomerate și să păstreze distanța față de alte persoane.

Exemple:

 1. La data de 22 ianuarie 2021, în jurul orei 19:15, polițiștii din București au depistat, în spațiul închis al unui restaurant din Centrul Vechi al municipiului București, 27 de persoane.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că una dintre persoanele depistate figura carantinată în județul Călărași, din data de 16 ianuarie 2021, astfel că polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, au fost întocmite procese-verbale de constatare a contravenției pentru 25 de clienți, în valoare totală de 17.500 de lei și a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, operatorului economic în incinta căruia au fost depistate persoanele.

 2. La data de 22 ianuarie a.c., ora 13.30, polițiștii din Pantelimon, județul Ilfov, au fost sesizați de către Poliția Locală Pantelimon cu privire la  faptul că, în urma verificării persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, un bărbat, din orașul Pantelimon, nu a fost găsit la domiciliu, deși acesta trebuia să fie în carantină, ca urmare a întoarcerii din Marea Britanie. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

 3. La data de 22 ianuarie 2021, ora 10.00, polițiștii din Covasna au constatat că un bărbat, de 38 de ani, persoană testată pozitiv la noul coronavirus SARS-Cov-2, izolat la domiciliu, nu se afla la adresa de domiciliu din comuna Valea Crișului, județul Covasna, ulterior acesta revenind la domiciliu. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Conducerea Poliției Române a analizat situația înregistrată în urma constatării polițiștilor din cadrul Poliției Capitalei, la un restaurant din Centrul Vechi, unde au fost depistate, în interior, 27 de persoane, printre care și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București.

Urmare a datelor avute la dispoziție, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de polițist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Așa cum am anunțat și cu alte ocazii, continuăm activitatea în interesul persoanei, al comunității, exclusiv pe baza și în executarea legii și nu tolerăm nicio încălcare a prevederilor legale, indiferent de calitatea persoanei", se arată în documentul remis presei.

×
Parteneri
x close